Turcia are o cultură diversificată, bazată pe contopirea elementelor variate ale turcilor oguzi, otomanilor anatolieni (care a fost în sine o continuare a culturilor greco-romane și islamice) și culturii vestice și tradițiilor, care a pornit odată cu occidentalizarea Imperiului Otoman ce continuă și astăzi. Acest amestec a luat ființă ca rezultat al întâlnirii turcilor și a culturii lor cu ale popoarelor regăsite pe parcursul migrației acestora din Asia Centrală către vest.

Metodele de expresie artisitcă s-au dezvoltat în timpul în care Turcia s-a transformat dintr-un Imperiu Otoman bazat pe religie într-un stat național modern cu o puternică separare între stat și religie. În primii ani ai republicii, guvernul a investit foarte multe resurse în artă, cum ar fi în muzee, teatre, operă și arhitectură. Factori istorici diverși au jucat un rol important în definirea identității moderne a Turciei. Cultura Turciei e un produs al eforturilor de a fi un stat occidental „modern”, în aceeași măsură în care se păstrează valorile religioase și istorice.

Muzica și literatura turcească au format mari exemple al amestecului de influențe culturale, care au fost un rezultat al interacțiunii dintre Imperiul Otoman și lumea islamică pe de o parte, cu Europa pe de altă parte, contribuind astfel la un amestec de tradiții turcice, islamice și europene în muzica și litaratura din Turcia modernă. Literatura turcă a fost puternic influențată de literatura persană și de cea arabă în majoritatea perioadei otomane, în special după perioada Tanzimatului și spre sfărșitul Imperiului Otoman, efectul ambelor, atât a tradiției turcești cât și a literaturii europene, devenind din ce în ce mai sensibil. Amestecul influențelor culturale este dramatizat, de exemplu, în formarea noilor simboluri, în ciocnirea și amestecul culturilor, întâlnite in lucrările lui Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru literatură din 2006.

Elementele arhitecturale găsite în Turcia sunt de asemenea mărturii ale amestecului unic de tradiții care au influențat regiunea de-a lungul secolelor. În plus față de elementele bizantine tradiționale prezente în numeroasele parți ale Turciei, multe artefacte ale arhitecturii otomane târzii, cu amestecul lor rafinat de tradiții locale și islamice, se găsesc în întreaga țară precum și în vechile teritorii ale Imperiului Otoman. Mimar Sinan este recunoscut drept cel mai mare arhitect al perioadei clasice în arhitectura otomană. Încă din secolul al XVIII-lea, arhitectura turcească a fost din ce în ce mai influențată de stilurile occidentale, iar aceasta se poate vedea cu precădere în Istanbul unde clădiri precum Dolmabahçe și Çırağan Palaces sunt juxtapuse lângă zgârie-nori, toate acestea reprezentând diferite tradiții.

Turcia are culturi foarte diverse de aceea este un amestec de elemente variate Anatoliane și Otomane (care era o continuare a ambelor culturi Greco-Romane și Islamice) și cultura și tradițiile vestice, care au început cu occidentalizarea Imperiului Otoman și care continuă și astăzi. Acest amestec original a început ca rezultat al întâlnirii turcilor și culturii lor cu acei oameni cu care s-au întâlnit în timpul migrației din Asia Centrală până la Vest.

O Turcie transformată cu succes de la o religie bazată pe fostul Imperiu Otoman într-un stat național modern cu o separare foarte puternică între stat și religie, urmată de o creștere a metodelor de expresie artistică. În timpul primilor ani ca republică, guvernul a investit multe resurse în artele frumoase, ca mutee, teatre, opere și arhitectură. Diverși factori istorici joacă roluri importante în definirea identității moderne turcești. Cultura turcească este un produs a eforturilor de a fi un stat V „modern”, în timp ce își menține tradiția religioasă și valorile istorice.

Muzica și lectura turcească formează mari exemple ca amestec a influențelor culturale, care au fost rezultatul interacțiunii dintre Imperiul Otoman și lumea islamică împreună cu Europa, astfel contribuind la un amestec de tradiții turcice, islamice și europeene în artele literale și muzicale turcești în zilele noastre. Literatura turcească a fost cel mai mult influențată de literatura persană și arabă în timpul erei otomane, deși spre Imperiului Otoman, în mod deosebit după perioada Tanzimatului, efectele ambelor tradiții, populare turcești și literale europeene au devenit tot mai simțite. Amestecul influențelor culturale este dramatizat, de exemplu, sub formă de „noi simboluri de conflict și intercalare de culturi” adoptate în lucrările lui Orhan Pamuk, câștigător al Premiului Nobel pentru literatură în 2006.

Elementele arhitecturale găsite în Turcia sunt de asemenea testamente a amestecului unic de tradiții care au influențat regiunea de-a lungul sec. În plus față de elementele tradiționale bizantine prezente în numeroase părți ale Turciei, multe artefacte ale arhitecturii otomane de mai târziu, cu amestecurile sale rafinete ale tradițiilor locale și islamice, au să fie găsite în toată țara, precum și multe dinre fostele teritorii ale Imperiului Otoman.

Mimar Sinan este considerat pe scară largă ca cel mai bun arhitect al perioadei clasice în arhitectura otomană. Încă din sec 18, arhitectura turcească a fost din ce în ce mai influențată de stilul occidental, și poate fi văzută în Istanbul unde clădiri: Dolmabahce și Ciragan ; sunt juxtapuse lângă numeroase zgârie-nori moderne, toate reprezintă tradiții diferite.

Muzica si cultura in Turcia



Avand un amplasament geografic unic, acolo unde
Occidentul si Orientul se intalnesc, Turcia a fost liantul esential in
amestecarea culturilor orientale, islamice si mediteraneene de-a lungul
istoriei. Anatolia, una dintre primele zone populate de oameni, poseda o
diversitate culturala rara datorita influentei maselor de oamnei care
au trait aici.

Cultura bogata se reflecta in muzica si exista chiar si o legenda
care povesteste cum a luat nastere muzica in Turcia: intorcandu-se de la
vanatoare, unul dintre vanatori a auzit un sunet foarte aparte si
frumos. Cand s-a uitat mai atent pentru a vedea de unde vine, a zarit un
craniu de cal. Cateva suvite din coama erau infasurate in jurul
craniului, vibrand la adierea vantului. Vanatorul a luat craniul si a
incercat sa imite sunetul, batand ritmul cu degetele. Muzica venita din
craniu era frumoasa si melodioasa, asa ca pe baza acestui principiu a
realizat primul instrument cu coarde.

Muzica traditionala include in principiu cantece anonime care sunt
create urmand un anumit ritm, fiind apoi cantate in locuri publice in
regiunea unde au fost compuse, supravietuind pana in ziua de azi. Acest
tip de muzica se poate imparti in a) subdiviziuni ale muzicii populare
si in b) muzica otomana.

Spre sfarsitul secolului al XIX-lea, muzica otomana a fost
influentata de traditiile clasice occidentale, lucru care a jucat un rol
foate important in transformarea structurilor monofonice in polifonice.
In timpul perioadei republicane, tematicile muzicii turcesti
traditionale s-au aprofundat pe fondul valorilor muzicale ale
traditiilor clasice occidentale, dezvoltand structura polifonica
moderna.

In secolul al XX-lea, produsele culturii populare au fost
diversificate foarte mult mai ales spre inceputul acestui secol,
adresandu-se unui public mult mai variat. La inceputul secolului al
XXI-lea muzica pop a dobandit capacitatea de a satisface aproape
intreaga cerinta pentru muzica si de a da nastere la noi curente.