Turcia este un stat secular, fără o religie oficială de stat; Constituția Turciei militează pentru libertatea religiei și a conștiinței. Aproximativ 99% din populație e înregistrată, însă, ca fiind musulmană, majoritatea fiind sunniți; cu toate acestea, un sondaj realizat în 2007 a constatat că aproximativ 3% dintre adulți își definesc relațiile cu religia ca fiind „fără convingere religioasă” sau că „nu cred în obligațiile religioase”. Majoritatea musulmanilor sunt sunniți (85-90%) iar o largă minoritate sunt alevi (10-15%), o comunitate în cadrul Twelver Shi'a Islamului, comunitate ce numără 7–11 milioane de persoane. În țară sunt și câțiva practicanți ai sufi. Cea mai înaltă autoritate religioasă islamică este Președinția Cultelor (în turcă Diyanet İșleri Bașkanlığı) care interpretează școala de drept Hanafi și este responsabilă pentru reglementarea funcționării celor 75.000 de moschei ale țării, a angajaților locali și a imamilor provinciali. Un sondaj realizat la nivel național în 2007 a arătat că 96,8% din cetățenii turci au o religie, în timp ce 3,2% sunt nereligioși și atei.

În Turcia, trăiesc aproape 100.000de minorități. Țara are aproximativ 64.000 de creștini, majoritatea fiind armeni apostolici, asirieni, ortodocși greci și aproximativ 26.000 de evrei, în principal sefarzi. Conform raportului din 2002, dat de Centrul de Cercetare Pew, 65% dintre turci cred că religia este foarte importantă, în timp ce un sondaj din 2005 dat de Eurobarometru arată faptul că 95% dintre turci cred în existența lui Dumnezeu.

O Biserică Ortodoxă a avut sediul la Istanbul încă din secolul al IV-lea d.Hr. Cu toate acestea, statul turc nu recunoaște statutul ecumenic al Patriarhului Bartolomeu I, episcopul primar între egali în ierarhia tradițională a creștinismului ortodox și obligă Biserica să opereze sub restricții semnificative. Un număr dintre proprietățile și școlile Bisericii, cum ar fi orfelinatul Büyükada si Școala teologică din Halki, au fost expropriate sau închise.

Peroana care a scris articolul asta este islamofob. Se vede cu ochiul liber din ce punct de vedere este scris...

Roby a scris:

Peroana care a scris articolul asta este islamofob. Se vede cu ochiul liber din ce punct de vedere este scris...

SUBSCRIU , parerii lui Roby !

am senzatia aproape perceptibila ca islamismul e dus pana spre extrem ;

adesea vazand filme,reportaje, documentare, pot doar simti o stare de durere sufleteasca pentru femeile musulmane care au un statut ce tinde spre sclavie parca - supunerea asta oarba , plus interdictia spre educatie inseamna o existenta trista privata parca total de libertate ;

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine] mi se pare ingrozitor, revoltator si de pe o alta planeta - e chiar greu de inteles religia musulmana , islamismul si toate barierele care impun o astfel de existenta - cineva dinafara, se poate stinge prin sufocare ,cred !

hasret a scris:

Roby a scris:

Peroana care a scris articolul asta este islamofob. Se vede cu ochiul liber din ce punct de vedere este scris...

SUBSCRIU , parerii lui Roby !

am senzatia aproape perceptibila ca islamismul e dus pana spre extrem ;

adesea vazand filme,reportaje, documentare, pot doar simti o stare de durere sufleteasca pentru femeile musulmane care au un statut ce tinde spre sclavie parca - supunerea asta oarba , plus interdictia spre educatie inseamna o existenta trista privata parca total de libertate ;

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine] mi se pare ingrozitor, revoltator si de pe o alta planeta - e chiar greu de inteles religia musulmana , islamismul si toate barierele care impun o astfel de existenta - cineva dinafara, se poate stinge prin sufocare ,cred !

aceeasi senzatie ma incearca si pe mine hasret [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

apropo am citit zilele trecute o carte foarte interesanta despre islam ... ti-o recomand, pe mine m-a fascinat, dar şi intrigat aceasta carte


Necredincioasa/ de Ayaan Hirsi Ali

"Ayaan Hirsi Ali a fost numită de către Time drept una dintre cele mai
influente 100 de personalităţi din lume. S-a născut în Somalia, fiică a
unuia dintre cei mai puternici oponenţi ai regimului dictatorial. La
vârsta de 8 ani, părăseşte Somalia pentru a pleca în exil împreună cu
familia în Arabia Saudită, apoi în Etiopia şi Kenya. A captat atenţia
lumii întregi odată cu moartea lui Theo van Gogh, care a fost regizorul
filmului Submission (Supunere), al cărui scenariu a fost scris de Ayaan
Hirsi Ali.



Criminalul i-a lăsat un mesaj de ameninţare pe cadavrul acestuia. De
atunci trăieşte permanent sub pază. Este scriitoare, activistă pentru
apărarea drepturilor femeilor, politician. Ayaan Hirsi Ali este unul
dintre cele mai controversate personaje din Europa, o ţintă pentru
terorişti şi o eroină a timpurilor noastre.


Crescută într-o familie nomadă musulmană din Kenya, autoarea a
supravieţuit războiului civil, mutilării genitale şi bătăilor crunte. A
fost educată de către imami în Kenya şi Arabia Saudită, care îi spuneau
că, dacă nu îşi acoperă capul, tragedii cumplite se vor abate asupra ei;
a fugit din Africa în Europa pentru a scăpa de o căsătorie impusă, a
cerut azil politic şi şi-a început studiile politice şi mai apoi lupta
pentru dreptul femeilor musulmane şi reformarea Islamului. Deşi trăieşte
sub permanentă ameninţare, renegată de propriul tată şi de întreaga
familie, refuză tăcerea.


Necredincioasa este o carte care îţi acaparează imaginaţia,
purtându-te într-o lume despre care probabil n-ai fi ştiut niciodată.
Pornind de la povestea ei individuală, Ayaan Hirsi Ali creează o operă
de dimensiuni universale; triburi, clanuri, familii, mutilare genitală,
căsătorii aranjate, dezumanizare sunt doar câteva dintre problemele pe
care ni le aduce la lumină.

Drepturile de traducere a cărţii au fost vândute în 36 de ţări. A
obţinut mai multe premii 2004: Prize of Liberty de către Nova Civitas;
Freedom Prize of Denmark's Liberal Party; 2005: Time a socotit-o drept
una dintre celemai influente 100 de personalităţi din lume; Tolerance
Prize of Madrid; 2006 a fost votată European of the Year de către
Reader's Digest; Moral Courage Award oferit de American Jewish
Committee.

I-am spus tatei că nu mai voiam să fim fete. Nu era corect să nu ni
se permită să ieşim împreună cu el şi să facem toate lucrurile pe care
Mahad putea să le facă. Abeh protesta întotdeauna şi cita din Coran:
"Paradisul se află sub picioarele mamelor noastre!" Dar când ne coboram
privirea, picioarele ei desculţe erau crăpate de la spălatul zilnic al
podelelor, iar ale lui Abeh erau încălţate în pantofi scumpi, italieni,
din piele. Izbucneam în râs de fiecare dată, pentru că, în orice sens al
cuvântului, paradisul nu era la picioarele ei, ci la ale lui. El era
important, el salva Somalia, el avea haine frumoase, el putea să iasă
ori de câte ori voia. Pe când nouă şi ei nu ni se permitea să facem ce
vrem.
Separarea era evidentă în toate detaliile fiecărei zile. Dacă voiam
să mergem undeva ca o familie, trebuia să luăm autobuze diferite: tata
şi Mahad în autobuzul bărbaţilor, eu, mama şi Haweya, în cel al
femeilor. Tata mormăia de furie la stupizenia acestor lucruri când ne
întâlneam din nou, în cele din urmă, la bazar sau la piaţa de aur. "Asta
nu are nimic de-a face cu Islamul!" ţipa el. "Asta e de pe vremea
ignoranţei! Saudiţii sunt la fel de proşti ca vitele!" De fapt, regula
segregării autobuzelor se aplica doar muncitorilor străini. Toţi
saudiţii păreau să fie bogaţi, iar femeile saudite erau conduse cu
maşina de către şoferi în maşinile soţilor lor.

Când le spuneam oamenilor că voiam să cresc mare ca să fiu ca Abeh al
meu, el strălucea şi spunea: "Vezi! Copiii vor salva ţara!" şi mă lua
în braţe. Apoi oaspeţii - bărbaţii somalezi care aşteptau politicoşi ca
tata să vină acasă ca să discute cu el - mă priveau toţi şi râdeau
spunând că arătam exact ca tata, cu fruntea rotundă şi pomeţii înalţi.
Mai târziu, el mă îmbrăţişa şi spunea că eu eram singurul lui fiu. Asta
îl făcea pe Mahad să mă urască şi mai mult.

Uneori, şi mama primea vizitatori: alte femei somaleze, Dhul-bahante,
ca şi ea, care aproape toate lucrau ca menajere în gospodăriile
saudite. Pe una dintre ele o chema Obah. Era tânără şi frumoasă, mereu
îmbrăcată frumos. Unghiile îi erau mereu vopsite cu henna, iar când
vorbea, îşi ridica mâinile în aer, lăsând, spre dezgustul mamei, un iz
de fum de ţigară. Într-o zi, Obah a trebuit să-i părăsească pe oamenii
pentru care lucra, de teama de a nu fi dezonorată; sau poate că fusese
dezonorată şi de aceea a trebuit să plece.

Mama nu era de acord cu manifestările feminine ale lui Obah şi nici
cu fumatul. Ea vedea această frivolitate ca pe un păcat. Totuşi, a fost
de acord să o găzduiască; Obah era din acelaşi clan ca şi ea şi se
cuvenea să o adăpostească.

Nouă, copiilor, ne plăcea să o avem pe Obah în casă. Râdea şi
împrăştia fumul de ţigară peste tot şi-şi purta eşarfa atât de lejer pe
cap, încât îi puteai vedea cerceii din aur. Folosea o pudră galbenă şi
apă pentru a-şi păstra pielea moale şi netedă. Nu era deloc ca mama
noastră, austeră şi pretenţioasă.

Într-o zi, eu şi Mahad am furat câteva ţigări de la ea. Le-am fumat
şi am vomitat. Atunci, mama i-a spus că trebuie să plece. Nu ştiu unde
s-a dus după asta, dar peste câteva luni am aflat de la membrii
Dhulbahante că Obah fusese arestată şi acuzată de prostituţie. Ni s-a
spus că a fost închisă, biciuită în public şi apoi deportată în Somalia.

Pentru saudiţi, simplul fapt că Obah era singură în ţara lor era
suficient pentru a stabili că este o prostituată; nu mai era nevoie de
alte dovezi. Iar pentru regimul lui Siad Barré din Somalia, simplul fapt
de a-ţi fi părăsit ţara şi a-ţi fi căutat de lucru în afară era
suficient pentru a te cataloga drept un disident periculos al regimului.

Când a aflat tata ce s-a întâmplat cu Obah, s-a înfuriat foarte tare.
"Ăsta nu e Islam - ăştia sunt saudiţii care pervertesc Islamul", urla
el. Tata era musulman, dar îi ura pe judecătorii saudiţi şi legea
saudită; el considera totul barbar, toată civilizaţia de deşert a
Arabiei. Ori de câte ori auzeam de o execuţie sau o lapidare, mama zicea
mereu: "E legea şi voinţa lui Dumnezeu, cine suntem noi să judecăm?"
Dar ştiam cu toţii că saudiţii erau cei care câştigau mereu dacă un
somalez hotăra să te dea în judecată.

Tata îi dispreţuia întru totul pe saudiţi. Pe 16 septembrie 1978, a
fost o eclipsă de lună în Riyadh. A devenit vizibilă după-amiaza târziu:
o umbră întunecată, mişcându-se încet peste faţa palidei luni, pe cerul
de un albastru întunecat. S-a auzit o bătaie nebunească în uşă. Când am
deschis, vecinul ne-a întrebat dacă suntem în siguranţă. Spunea că este
Ziua Judecăţii, când Coranul spune că soarele va răsări din vest, şi
mările se vor revărsa, când toţi morţii se vor ridica, iar îngerii lui
Allah ne vor cântări păcatele şi virtutea, trimiţându-i pe cei buni în
paradis şi pe cei răi în iad.

Deşi abia se întuneca, chemarea la rugăciune s-a auzit brusc, dar nu
din fiecare moschee pe rând, aşa cum se întâmpla de obicei, ci toate
moscheile urlând deodată, peste tot în oraş. Se auzeau ţipete în
cartier. Când am privit afară, am văzut oameni care se rugau pe
stradă. Mama ne-a chemat înăuntru şi ne-a spus: "Toată lumea
se roagă. Ar trebui să ne rugăm şi noi".

Cerul s-a întunecat. Era un semn! Acum, şi mai mulţi vecini ne băteau
în uşă, cerându-ne să ne căim pentru toate greşelile noastre. Ne
spuneau nouă, copiilor, să ne rugăm pentru ei, întrucât rugăciunile
copiilor erau ascultate mai repede. Porţile iadului se căscau în faţa
noastră. Eram toţi în panică. În cele din urmă, Abeh a venit acasă, mult
după miezul nopţii.

- Abeh! am alergat noi la el. E Ziua Judecăţii! Trebuie să-i ceri mamei să te ierte!

Tata s-a aplecat până a ajuns la înălţimea noastră şi ne-a îmbrăţişat.

- Dacă mergeţi la un saudit şi faceţi asta, a spus el şi a bătut tare
din palme în faţa noastră, va provoca Ziua Judecăţii pentru saudiţi. Ei
sunt oi.

- Deci nu e Ziua Judecăţii?

- A căzut o umbră peste lună, ne-a explicat el. E normal.
O să treacă.

Abeh a avut dreptate. În Ziua Judecăţii soarele avea să răsară din
vest, dar în dimineaţa următoare soarele era la locul lui, gras şi
implacabil, iar sfârşitul lumii nu venise încă.

Casa noastră din Riyadh avea un balcon la etajul superior al aripii
destinate femeilor, unde dormeam noi. Era acoperit cu o draperie şi un
grilaj sofisticat. Puteam să stăm acolo şi să privim în stradă fără să
fim văzute, şi mama făcea uneori lucrul acesta ore în şir. Într-o
după-amiază, în timp ce stătea acolo, a zărit doi somalezi
îndreptându-se spre casa noastră. Când i-a recunoscut, a scos un sunet
înăbuşit. Se întâmplase ceva.

Bărbaţii au bătut la uşă, şi mama a spus: "Ştiu că s-a întâmplat ceva
rău. E vorba despre fiul meu?" Ei au spus că da. Fratele meu vitreg,
Muhammad, fusese lovit de un camion în Kuweit şi murise.

Nu-mi aminteam nimic despre acest frate mai mare al meu, rodul unei
căsătorii anterioare a mamei mele cu un alt soţ pe care nu-l plăcuse.
Mama îmi spusese poveşti despre Muhammad. Omorâse un scorpion care mă
muşcase când eram mică: sigur nu-mi aminteam scorpionul şi cum Muhammad
mă dusese în casă? Nu-mi aminteam. Muhammad plecase din Mogadiscio când
eu aveam doi sau trei ani, pentru a trăi cu tatăl lui în Kuweit.

Dar mama vedea în Muhammad salvatorul ei. Ea zicea mereu: "Când o să
crească, Muhammad va veni şi mă va salva de la viaţa asta". După ce a
aflat despre moartea lui, mama s-a dus în camera ei şi un nor de
tristeţe şi întuneric a învăluit casa. Femeile
Dhulbahante au venit, au îngrijit-o şi ne-au gătit, pentru că mama era
împietrită. Era ca şi când ar fi fost în comă, nu plângea, nu striga la
noi. Pur şi simplu, zăcea acolo, cu inima zdrobită. Toţi adulţii ne
spuneau ca măcar de data aceasta să fim cuminţi şi, pentru prima dată,
aşa am fost. Când s-a întors tata din Etiopia, şi el a fost bun cu ea.
Era plin de afecţiune faţă de mama, o striga Asha şi a ţinut-o
de mână până când, în cele din urmă, s-a ridicat din pat.

Abeh s-a hotărât să-şi ţină întâlnirile politice acasă; astfel putea
să petreacă mai mult timp cu noi. Cam între cinci şi douăzeci de bărbaţi
veneau la aceste întâlniri şi vorbeau şi mâncau până la trei sau patru
dimineaţa. Uneori, veneau şi soţiile lor şi o ajutau pe mama la
bucătărie, dar nu erau niciodată destul de bune pentru ea. Avea nevoie
de ajutor ca să-i primească pe toţi oamenii ăştia, iar eu aveam aproape
nouă ani - eram destul de mare ca să pot face treabă în casă.

Aceste întâlniri se ţineau aproape în fiecare săptămână. Trebuia să
fac curat şi să ajut la pregătirea mesei toată după-amiaza, în timp ce
Mahad, fiind băiat, se juca în vecini, iar Haweya, fiind prea mică
pentru a face treabă, mă necăjea. Era destul de rău, dar ceea ce uram cu
adevărat era să spăl vasele după cină, noaptea târziu, grămezi de
pahare şi farfurii murdare care se înşirau peste tot. Trebuia să mă urc
pe o cutie ca să ajung să spăl oalele de gătit. Una dintre ele era atât
de adâncă, încât puteam intra în ea ca să o curăţ. Îmi amintesc cât de
furioasă şi nemulţumită mă simţeam şi cât îmi era de somn.

Într-o noapte, n-am mai suportat. Eram atât de obosită, încât am
făcut teanc o parte din vase şi le-am băgat în frigider - pur şi simplu,
le-am ascuns. Apoi le-am spălat repede pe celelalte cât să pară
bucătăria curată. În dimineaţa următoare, în zori, când tata s-a trezit
pentru rugăciune, a deschis frigiderul ca să ia un pahar cu apă rece, şi
teancul de vase murdare s-a prăbuşit pe podea. Zgomotul a fost infernal
- a trezit pe toată lumea - şi mama s-a repezit în dormitorul meu. M-a
tras din pat şi m-a pus să spăl vasele înainte să plec la şcoală.

Am plâns, spunând că nu era corect. A intrat şi tata când aproape
terminam şi mi-a spus: "Nu e corect, dar nu e o idee bună nici să pui
vasele murdare în frigider". Spune-i mamei: "Sunt obosită, o să le
termin dimineaţă". Tata era bun, însă uneori părea să nu înţeleagă deloc
determinarea mamei mele de a inculca obedienţă şi responsabilitate în
mine, fiica ei cea mare.

Într-o zi, în 1979, tata a venit acasă devreme şi a spus că urma să
fim deportaţi. Aveam douăzeci şi patru de ore la dispoziţie pentru a
părăsi ţara. Nu am ştiut niciodată motivul.

În loc să mă duc la şcoală, a trebuit să împachetăm, în timp ce mama
urla la tata cu o furie groaznică. "E numai vina ta", îi reproşa ea.
"Dacă ţi-ar fi păsat destul de familia noastră nu s-ar fi întâmplat
asta. Îţi încredinţezi secretele oricui."

Am plecat la aeroport. Tata a spus că trebuia să luăm primul avion,
altfel poliţia saudită avea să vină să ne ridice. Avionul zbura spre
Etiopia, dar mama a insistat că nu puteam merge într-o ţară care nu era
musulmană. Singurul alt zbor era către Sudan. Tot drumul, mama s-a uitat
în gol la cer.

Când am aterizat în Sudan, nu ni s-a dat voie să intrăm în ţară. Am
petrecut patru zile în aeroportul din Khartoum. În cele din urmă, ne-am
urcat în alt avion, şi de data aceasta chiar a fost Etiopia. Cei mai răi
necredincioşi trăiau acolo, dar nu aveam de ales."

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine] multumesc pentru recomandare doryna, chiar cred ca este foarte interesanta cartea - o caut si eu !

intr-adevar viata asta a lor inseamna o serie nesfarsita de privatiuni si interdictii care pentru mintea mea cel putin, sunt parca de necuprins !

trebie sa invatam sa pretuim libertatea spiritului si a sufletului pe care noi o avem !

prin comparatie, este o nestemata nepretuita pa care consideram ca ni se cuvine si face parte din normalitate precum respiratia......

hasret a scris:

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine] multumesc pentru recomandare doryna, chiar cred ca este foarte interesanta cartea - o caut si eu !

intr-adevar viata asta a lor inseamna o serie nesfarsita de privatiuni si interdictii care pentru mintea mea cel putin, sunt parca de necuprins !

trebie sa invatam sa pretuim libertatea spiritului si a sufletului pe care noi o avem !

prin comparatie, este o nestemata nepretuita pa care consideram ca ni se cuvine si face parte din normalitate precum respiratia......

lectura placuta hasret [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Hasret, trebuie facuta o diferenta clara intre Islam si Islamism. Termenul "islamism" a fost inventat de Voltaire in a doua jumatate a sec. XVIII (daca tin bine minte), si se refera la islamul radical, aplicat in politica. Moralitatea pe care o promoveaza Islamul nu se gaseste si in alte religii. Nu spun ca nu exista si extremisti, dar in majoritatea cazurilor sunt chestiuni politice.

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]da, corect Roby !

asa este, m-am si documentat intre timp , cu un "refresh" ....printre scrierile lui Mircea Eliade ca literatura, m-a prins si "ISTORIA RELIGIILOR" citita cu ceva ani in urma....atunci mi-a starnit curiozitatea vizavi de religia universala si specificul fiecareia , asa ca imi amintesc ca am inceput atunci sa le iau asa , pe rand, pentru a stii macar cate ceva !

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]pentru cei interesati primii pasi ....




1. Istoria Islamului

2. Ce este Islamul?

3. Despre Coran, şi despre învăţăturile şi practicile mahomedane

4. Diferenţele majore între creştinism şi Islamism



Islamismul, credinţa musulmanilor constituie o tendinţa dominantă în vieţile multor popoare din Orientul Mijlociu, vestul Asiei si nordul Africii. Impactul acestei credinţe asupra lumii este deosebit de mare. În lumea zilelor noastre, Islamismul este religia care înregistrează o rapidă creştere.

Oricât ar fi de popular şi oricât de repede s-ar răspândi Islamul, aşa cum vom vedea, el nu este de la Dumnezeu şi nu are o origine divină, în ciuda patimii cu care unii ar vrea să-l apere!

In analizarea mişcărilor religioase studierea trecutului istoric este aproape fără excepţie, revelatoare.

După cum se ştie istoria de început a Islamului a gravitat în jurul unui singur personaj central: ,,Mahomed”.

Islamismul este cea mai tânăra dintre religiile majore ale lumii, atât de orientata către misiune, încât a egalat aproape creştinismul în ceea ce priveşte numărul convertiţilor din Africa. Cuvântul Islam, în adevărata lui esenţă, înseamnă ,,supunere fata de Dumnezeu”; prin urmare, un musulman (un urmaş al islamului) ar trebui sa fie o persoana supusa lui Dumnezeu.

Astăzi, musulmanii reprezintă 17 % din populaţia lumii, însemnând aproape una din cinci persoane de pe faţa pământului. Există 44 de ţări musulmane în întreaga lume.



a) Viaţa lui Mahomed întemeietorul Islamului

În anul 570 sau 571 e.n. la 20 aprilie s-a născut Mahomed în oraşul Mecca din Arabia. Bineînţeles că naşterea sa nu a fost scutită de legendă. Dar să trecem în revistă câteva evenimente importante reale. Tatăl său a murit înainte de a se naşte el. Deşi rămase-se în sărăcie după moartea Tatălui său, având doar 5 cămile şi o roabă, totuşi a fost crescut în felul orăşenilor fruntaşi. Însă din fragedă tinereţe suferea de afecţiuni nervoase, ceea ce pe timpul acela se credea că sunt posesii demonice. La vârsta de 6 ani îi muri maică-sa şi fu crescut de bunicul său Abd El-Mottalib, timp de doi ani, apoi şi acesta muri, iar băiatul fu încredinţat unchiului Abu Tâlib. La vârsta de 25 de ani, Mahomed a intrat în slujbă la o văduvă bogată şi nobilă, în vârsta de 40 de ani numita Khadijah (sau, Kadidja). Apoi a început să întreprindă pentru ea călătorii comerciale, ca vizitiu de cămile. Apoi se căsători cu ea, cu toate că între ei era o diferenţă de 15 ani, au avut 2 băieţi şi 4 fete, însă băieţii au murit de timpuriu, dintre copii a trait (Fatima). Petrecându-şi majoritatea timpului în meditaţii solitare, profetul a început sa aibă viziuni tulburătoare. Timp de 22 de ani, încurajat de sotia lui, el a predicat pe străzile şi în pieţele din Meca împotriva idolatriei şi imoralităţii arabilor. Întâmpinând multa opoziţie, a fost forţat sa fuga la Yatrib (Medina), un oraş convenabil lui, iar aceasta fuga (hegira), a marcat începutul islamismului. La scurt timp după hegira, arabii din Meca au început războiul împotriva lui Mahomed şi a adepţilor săi, lupta terminându-se în favoarea islamiştilor. Mohamed a unit triburile într-o armata puternica pentru a cuceri lumea pentru Alah însă a murit în 632, slăbind astfel credinţa discipolilor săi.

Mahomed era de statură mijlocie, dar impunătoare, păr negru puţin creţ, ochii negri, şi nasul în forma ciocului, avea umeri largi şi piept puternic, însă avea o constituţie nervoasă, având afecţiuni epileptice, sau mai bine zis isterice, îmbinate cu halucinaţii, temperamentul său era înclinat spre melancolie, totuşi era amabil, elocvent şi cu mare popularitate.

Norman Anderson ne spune despre viata sa următoarele:

"Exista dovezi dintr-o tradiţie care cu greu pot fi născocite şi care ne spun că Mahomed a suferit de tânăr, crize de nervi. Cu toate acestea, maturul Mahomed a dat semne de profunda dispoziţie religioasă. El se retrăgea în peşteri pentru izolare si meditare. Practica frecvent postitul şi era înclinat la visare. Profund nemulţumit de politeismul şi de crudele superstiţii ale oraşului sau natal Mecca, el pare să fi devenit foarte convins de existenta şi transcendenta unui singur Dumnezeu adevărat. Cat de mult din aceasta convingere el a datorat-o Creştinismului şi Iudaismului, pare imposibil de determinat.

Mahomed n-a cunoscut Sfânta Scriptură, ci auziseră de la evrei şi de la creştini, diferite istorii şi fabule, totuşi în sufletul lui a prins contur existenţa şi închinarea la un singur Dumnezeu, la un unic Creator al lumii, precum şi unele învăţături profetice despre înviere şi judecata de apoi, toate aceste concepte au prins rădăcini şi datorită unor rude de a lui care fiind sătule de corupţia poporului şi fiind sătuli de politeism şi dorind monoteismul.

Creştinismul monofizit (adică, cel de concepţie că doar o singura natura a existat în întruparea lui Isus), era pe vremea aceea foarte răspândit în Regatul Arab al lui Ghassan, iar Biserica Bizantina era reprezentata de călugări hermiti presăraţi in jurul Hijaz-ului, calugari cu care se prea poate ca Mahomed sa fi venit in contact. Nestorienii (adică, cei care din intenţia de păstrare a deplinei umanităţi a Mântuitorului, i-au separat natura Sa divina), erau stabiliţi la Al Hira si in Persia. Iudeii erau puternic reprezentaţi în Al Madina, in Yemen si in multe alte locuri. In plus nu poate exista nici o îndoiala ca la un moment dat din viata lui el a absorbit multa învăţătura de la surse Talmudice si ca a avut contact cu o anume forma a Creştinismului, părând extrem de probabil ca adoptarea timpurie de către el a monoteismului sa poate sa-si aibă originea in urma uneia dintre aceste influente."

b) Chemarea

Aşadar la vârsta maturităţii sale, concepţiile lui Mahomed s-au schimbat. El a ajuns sa creadă intr-un singur Dumnezeu, Allah, având astfel o credinţă monoteista. El a respins politeismul idolatru al celor din jurul sau. Pe la vârsta de 40 de ani, de acum religiosul Mahomed, a avut prima sa viziune. Aceste revelaţii constituie conţinutul celor relatate in Koran.

Astfel Mahomed se retrăgea singur în munţi şi stătea acolo pe gânduri cu privire ceea ce să creadă.

În anul al 40 al vieţii sale, în anul 610 e.n. în luna Ramadân, i se arată deodată Arhanghelul Gabriel şi strigă la el: ,,citeşte”, el răspunzând că nu poate citi îl provocă pe înger să citească şi astfel primi prima revelaţie care apare în primele cinci versuri ale surei (capitolul) 96, din Coran. După aproape trei ani Mahomed dorind să se sinucidă, Gabriel i se arată din nou iar mai târziu primi alte versuri prin inspiraţie.

La început Mahomed a fost nesigur de sursa acestor viziuni; daca ele erau divine sau demonice. Însă, soţia lui, Kadidja, l-a încurajat să creadă că acestea proveneau de la Dumnezeu. Mai târziu, ea a devenit primul lui convertit. Totuşi cel mai important convertit din rândul primilor adepţi ai săi a fost un comerciant bogat numit Abu Bakr, care în cele din urma a devenit şi unul din succesorii lui.

După ce a început să răspândească ideea că este profetul şi cel ales de Dumnezeu să restabilească religia lui Avraam, însă la început a avut puţini aderenţi chiar dintre rudele şi cunoştinţele sale, însă câştigă doi aderenţi de seamă, persoane de vază din oraşul Mekka, aceştia mai târziu au devenit califi după el. Ceilalţi aderenţi erau mai mult sclavi.



c) Revelaţiile lui Mahomed

În"The Cambridge History of Islam" se comentează privitor la revelaţiile lui Mahomed:

"In cursul viziunilor sau la scurt timp după acestea, Mahomed a început să primească "mesaje" sau "revelaţii" de la Dumnezeu. Câteodată i se părea ca a auzit cuvinte ce i-au fost adresate lui, însă de regula el părea să le "fi descoperit pur si simplu, în inima lui". Oricare ar fi fost "maniera" exacta a revelaţiei, şi mai multe "maniere" au fost enumerate de cărturarii musulmani, ceea ce contează este că mesajul nu a fost produsul minţii conştiente a lui Mahomed. El a crezut ca putea cu uşurinţă să facă deosebirea dintre propria sa gândire şi aceste revelaţii."

Mesajele care astfel i-au parvenit lui Mahomed şi care depăşeau mintea lui conştientă, erau la început destul de scurte şi alcătuiau scurte versete încheiate de o rima obişnuită sau de o asonantă. Ele erau memorate de către Mahomed şi de către adepţii săi şi recitate ca parte a închinării comune. Mahomed a continuat sa primească mesaje la intervale de timp până la moartea lui.

În ultimii săi ani, revelaţiile începuseră sa fie mai lungi, sa aibă versete mult mai lungi şi sa se adreseze treburilor comunităţii de musulmani din Medina. Toate, sau cel puţin multe din revelaţii, au fost probabil scrise în timpul vieţii lui Mahomed, de către scribii lui.

Aceste viziuni au marcat începutul chemării profetice a lui Mahomed de către Allah. Mahomed a primit aceste viziuni în timpul următorilor douăzeci si doi de ani pana la moartea sa din anul 632 e.n.

d) Hijira - Fuga

Noua credinţă a avut parte de împotrivire în oraşul natal al lui Mahomed, Mecca. Datorita respingerii sale din Mecca si ostracismului vederilor sale, Mahomed si adepţii săi s-au retras in oraşul cunoscut sub numele de Medina care înseamnă, "Oraşul /Cetatea Profetului", noua denumire data vechiului oraş, Yatrib.

"Hijira" care înseamnă "fuga", marchează punctul de cotitura din Islam. Toate calendarele islamice marchează aceasta data de 16 iulie, anul 622 e.n. ca fiind începutul lor. Astfel, anul 630 după Hristos, ajunge sa fie anul 8 după Hijira ("in anul al optulea al Hijirei").

In primii săi ani din Medina, Mahomed simpatiza atât cu iudeii cât şi cu creştinii, insa ei i-au respins atât învăţaturile cât şi persoana lui. Din cauza acestei respingeri, Mahomed a schimbat centrul de închinare al Islamului de la Ierusalim la Mecca, unde faimoasa piatra neagra Kaaba a fost înălţată. Mahomed a denunţat toţi idolii care înconjurau Kaaba si a declarat-o un templu pentru singurul Dumnezeu adevărat, Allah.

Cu atenţia sa îndreptată spre Mecca, Mahomed şi-a dat seama ca trebuie să se întoarcă curând acasă. În cele din urma, profetul izgonit s-a întors în triumf, cucerind cetatea.

Acum Mahomed îşi asigurase în Arabia, ascensiunea politica şi profetica. Oponenţii activi din jurul sau au fost trecuţi prin sabie, iar triburile îndepărtate au fost invitate, sub ameninţare, să-şi trimită delegaţi care să le comunice supunerea. Înainte de subita sa moarte pe data de 8 iunie 632, el ştia că era aproape de îndeplinirea intenţiilor lui ambiţioase: unirea tuturor triburilor arabe intr-o teocraţie guvernată după voia lui Allah.

În perioada dintre întoarcerea sa la Mecca şi moartea sa, Mahomed a propagat Islamul cu un mare zel. În urma militantismului sau şi al adepţilor săi apropiaţi, noua credinţă s-a răspândit cu mare repeziciune în întreaga regiune a Orientului.

Când Mahomed a murit, el nu şi-a exprimat conducătorilor Islamului dorinţa de a numi succesori. Lucrul acesta a rezultat în izbucnirea unei lupte pentru putere între diferitele facţiuni care credeau ca propriile metode de a stabili un succesor erau mai bune decât ale rivalilor lor. Principala neînţelegere a apărut între cei ce susţineau că numai din rândurile conductorilor islamici trebuia sa fie ales un calif, şi între cei ce credeau că succesorul trebuia sa fie ereditar, adică Ali, ginerele lui Mahomed căsătorit cu singura lui fiica, Fatima.

Acesta a fost începutul fărâmiţării Islamului în toate sectele islamice pe care noi le cunoaştem în prezent.

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine] la o cafea , pentru cei interesati de religie si istorie



a) Coranul: cuvântul Coran derivă din cuvântul ebraic: “surâ” care are sensul de: un rând dintr-o carte sau epistolă. O altă explicaţi este că Coran derivă din tulpina verbală kara’a şi înseamnă o pericopă sau mai multe pericope. Astfel Coran înseamnă întreaga colecţie a revelaţiilor lui Mahomed.

Stilul Coranului este felurit, conţinând poezie ritmată, totuşi domneşte o inconsecvenţă în rimă fiind mai mult o scriere retorică.

Coranul Coranul este compus din 114 surah (capitole), aranjate după lungimea lor, cele mai lungi în faţă, cu excepţia primului. Musulmanii cred ca Biblia creştinilor a fost coruptă şi de aceea nu poate fi crezută; de aceea, ei nu păstrează nici măcar o copie a Bibliei şi nici nu simt nevoia să aibă una, deoarece ,,Coranul acoperă totul şi nu are nevoie să i se mai adauge nimic”.



Coranul contrazice Biblia pentru că :



1. Susţine că Isus nu este Fiul lui Dumnezeu, deşi descrie naşterea din fecioara într-un pasaj similar celui din Luca 1 :26-28. Sura 3 :45-47 spune : « Isus… a fost doar un mesager al lui Alah ».

2. Spune ca Hristos nu a murit niciodată pe cruce. « Ei nu L-au ucis, nici nu L-au crucificat, dar lor li s-a părut aşa » (Sura 4 :157).

3. Sura 4 :111 declara ca omul trebuie să-şi rezolve singur problema păcatelor. Islamicii îşi câştigă mântuirea (salvarea) împlinind cei cinci stâlpi ai credinţei; daca nu reuşesc, este vina lor deoarece Coranul spune: “Oricine rătăceşte (greşeşte ţinta) poarta întreaga responsabilitate pentru rătăcirea sa” (Sura 10:109).

Coranul a fost adunat după moartea lui Mahomed, fiind adunate fragmente de scrieri, scrise pe hârtie, pe oase, pe bucăţi de mătase, pe frunze, pe pietre şi în memoria celor ce au auzit versurile lui Mahomed. Primi trei califi au adunat fragmentele cuvintelor lui Mahomed, în această muncă Zeid care a servit de scriitor profetului a adunat aceste fragmente, din care a ieşit Coranul, însă acesta nu reprezintă toată învăţătura lui Mahomed, căci unele din versuri s-au pierdut, unele fiind distruse de el însuşi.

Izvoarele Coranului sunt învăţăturile şi legendele parvenite din iudaism şi creştinism, însă cu excepţia Psalmului 37:29 citat în Coran în sura XXI, 105, nu există alte citate directe. Se face referire la unele personaje Biblice ca Avraam sau Gabriel care este considerat Duhul Sfânt, Mângâietorul.

Dar să vedem mai pe larg învăţăturile Islamului.

b) Învăţăturile Islamului: se bazează pe supunerea devotată faţă de Dumnezeu. Cartea de căpătâi este Coranul, ceea ce nu rezolvă Coranul ca doctrină, completează “Sunna”, sau tradiţia care de exemplu porunceşte circumcizia, care nu apare în Coran. Iar dacă ceva nu este aflat prin tradiţie, intră în vigoare: “Igjmâ” adică consensul comun al “Iamâmilor”, adică autorităţile cele mai înalte în teologia musulmană, iar ce nu rezolvă aceasta o rezolvă “Kiiâs”, hotărârea după precedente, după cazuri analoge.

Învăţătura fundamentală a Islamului este:

,,Nu este Dumnezeu afară de Dumnezeu (Allâhu – arabă) şi Mahomed este trimisul Său.”

La judecata de apoi, raiul va fi răsplata credincioşilor în Alah singurul Dumnezeu, şi în trimisul Său Mahomed, iar iadul va fi răsplata necredincioşilor.

Dumnezeu în Coran este unic, are 99 de atribute sau denumiri, este înconjurat de îngeri, care sunt fără păcat şi fără nevoi fizice, între ei sunt 4 Arhangheli: Gabriel, numit şi Duhul Sfânt; Michael îngerul păzitor al evreilor; Isfrâl (Rafael) care va suna la trâmbiţă la judecată; şi Asrael, îngerul morţii. Asupra Iadului domneşte îngerul Mâlik, iar la poarta raiului, Ridvân. Doi îngeri stau de-a dreapta şi de-a stânga fiecărui om pentru a consemna faptele lui. Dracul este numit: Ibâs sau Şeitân (Satan), la început fu un înger dar din cauză că nu s-a închinat la Adam care s-a căit, fu alungat din rai. Personaje importante omeneşti: Avraam prietenul lui Dumnezeu, Moise şi Isus profeţi cu putere de a face semne şi minuni, şi Mahomed profetul deplin. Ei neagă cu vehemenţă însăşi ideea de Fiu al lui Dumnezeu. De asemenea în Islamism este permisă poligamia, uşurinţa divorţului, sclavia, şi femeia este considerată o fiinţă inferioară.

Islamul are patru mari şcoli, şi două secte mari care perpetuează şi reprezintă cel mai bine învăţăturile lui Mahomed.

Cele şase doctrine islamice:

1. Dumnezeu. Exista un singur Dumnezeu si numele lui este Alah. El este atotvăzător, atotştiutor si atotputernic.



2. Îngerii. Îngerul şef este Gabriel, despre care se spune ca i-a apărut lui Mahomed. Exista de asemenea şi un înger căzut, numit {aitan (de la ebraicul Satan) împreuna cu discipoli lui numiţi ,,djinn” (demoni).



3. Scriptura. Musulmanii cred în câteva cărţi sfinte: în Tora (primele cinci cărţi ale Vechiului Testament), în Zabur (Psalmii), în Ingil (Noul Testament, mai precis doar în cele patru evanghelii) şi în Coran.



4. Mahomed. Coranul enumera 28 de profeţi ai lui Alah, printre care Adam, Noe, Avraam, Moise, David, Iona si Isus. Pentru islamism, ultimul şi cel mai mare profet este Mahomed.



5. Sfârşitul. În “ziua din urma” morţii vor învia. Alah va fi judecător, oamenii vor merge în cer sau în iad. Cerul este locul plăcerilor senzuale. Iadul este pentru cei care s-au opus lui Alah şi profetului sau Mahomed.



Ce mai cred musulmanii ?



Un musulman va poate spune ca are un înger păzitor bun pe un umăr şi un alt înger păzitor rău, pe celălalt umăr. El crede că daca va ajunge în rai va fi judecat, iar daca faptele sale bune vor cântării mai mult decât cele rele, va intra într-un fel de purgatoriu şi după aceea în rai. Unele dintre principiile de credinţă ale islamului sunt similare cu cele creştine. Musulmanii cred într-un singur Dumnezeu, precum si în îngeri buni si îngeri rai. Ei cred de asemenea în prooroci; toţi musulmanii cred că a existat Adam si Eva, Moise, David, Avraam şi chiar Isus, dar cred ca proorocul lor este Mohamed, cel care le-a descoperit islamismul.



Conceptul unei religii imorale cu referire la creştinism este confirmat în mintea musulmanilor atunci când deschid televizorul şi vizionează programele “creştine” (care de fapt nu sunt creştine). Ei cred că “Dallas” si “Dinasty” sunt programe creştine, care exemplifica creştinismul.



Sărbătorile islamice sunt:

Ramadanul: Noiembrie 27 - Decembrie 26

Eid-ul-Fitr: Decembrie 27

Haijj: Februarie 25

Eid-ul-Adha: Martie 6

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]de-asemeni interesant :

Un mahomedan are următoarele datorii în viaţă:

Cei cinci stâlpi ai credinţei:

Mărturisirea că nu este alt Dumnezeu afară de Dumnezeu (Alah) şi că Mahomed este trimisul (profetul) Său.

Rugăciunea care premergându-i spălarea, se împlineşte de cinci ori pe zi, cu faţa spre Mekka, şi constă din formule anumite, din citate din Coran, şi din închinări ale corpului. Aceste rugăciuni trebuie sa fie scurte, sa dureze în medie de 2 minute şi să fie spuse pe din afară.

Postul în luna Ramdân zilnic de la răsăritul soarelui până la apus cu abstinenţă totală de la mâncare şi băutură, pe care trebuie sa îl facă musulmanul pentru a intra în rai. Este diferit de postul creştin prin aceea că durează o luna de zile, şi se ţine de la răsăritul până la apusul soarelui (după care începe petrecerea!). În tot acest timp, musulmanului nu trebuie ăa îi intre nimic în stomac, solidarizându-se astfel cu săracii lumii. De asemenea, credinciosul nu trebuie sa comită nici un act imoral în timpul postului; în caz contrar, postul este fără rost.

Milostenia care este un bir din a patru-zecea parte a veniturilor putând fii plătit în bani sau în natură, majoritatea preferă să dea banii direct cerşetorilor de pe străzi.

Peregrinajul la Kaaba în luna Zul-Higjgja, pe care are să-l împlinească fiecare moslem (credincios) măcar o dată în viaţa sa.

Se pare ca exista o a şasea cerinţă, ,,jihadul”, care literal înseamnă “exercitarea forţei pentru Dumnezeu”. ,,Jihadul” poate fi realizat de către musulman prin scrierea unei cărţi despre islamism, prin mărturisirea credinţei fata de alţii, sau în mod fizic, prin lupta pentru cauza islamului. Singura siguranţă pe care o are musulmanul cu privire la soarta veşnică a sufletului este ,,moartea prin jihad”; numai astfel i se garantează ca va primi cheile raiului.

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine] diferentele ....

În Islamism omul ajunge la Dumnezeu şi să primească viaţa veşnică în rai (paradis) prin faptele lui, pe când în creştinism prin credinţă adică acceptarea harului lui Dumnezeu şi a jertfei lui Isus Cristos.

Islamul este lucrul omului pentru Dumnezeu şi pentru rai.

Credinţa creştină este lucrul lui Dumnezeu pentru om şi în om. Isaia 53:6 ne spune că: "Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cada asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor." Iar Efeseni 2:8, 9, se spune: "Căci prin har aţi fost mântuiţi prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni. "

Creştinii cred într-un Fiu al lui Dumnezeu singurul care are merite şi este Drept, şi prin care ne putem apropia de Dumnezeu (Ioan 14:6), în timp ce musulmanii negă acest lucru, ei se apropie de Dumnezeu prin meritele lor.

Musulmanii au un mormânt la Mekka conţinând trupul lui Mahomed întemeietorul Islamului, creştinii au un mormânt gol al lui Isus care este Învierea şi Viaţa (Ioan 11:25).

Viaţa lui Mahomed nu are la bază nici o profeţie, viaţa lui Isus că este Mesia are la bază zeci de profeţii ale Vechiului Testament.

Pe lângă faptul că naşterea lui Mahomed nu a fost profeţită cu mii de ani mai dinainte ca cea a lui Hristos, el nu s-a născut din fecioară, ca şi Hristos, nu s-a născut din poporul evreu, nu s-a născut sub Legea lui Moise şi în multe alte condiţii pe care trebuia să le împlinească trimisul lui Dumnezeu, condiţii sau profeţii pe care vreau să vi le enumăr, pe scurt.

Pentru o si mai mare detaliere a originii divine a lui Hristos priviţi la lista de mai jos, unde veţi vedea profeţia făcuta în Vechiul Testament şi apoi, împlinirea în Noul Testament.

În timp ce citeşti următorul tabel gândeşte-te la cine ar putea fi "trimisul lui Dumnezeu" Isus sau Mahomed?

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]aspecte si concluzii interesante de acceptat sau gandit pentru fiecare dintre noi ....



Mahomed, întemeietorul Islamului nu a împlinit nici una dintre aceste profeţii, după cum ne-o dovedesc locul naşterii lui, vremea sau poporul din care se trage, şi aşa mai departe! De aceea, pretenţia de concurenţă pe care Islamul o face Creştinismului, este într-adevăr lipsita de confirmare divină.

Musulmanii simt nevoia să aparţină unui grup mare de indivizi, pentru a se simţi în siguranţă. Ei nu împrumuta ideea occidentala de “Fi independent; fi numărul unu!” De obicei, primul grup de care se ataşează foarte mult este propria familie. În terminologia musulmana, aceasta apartenenţă se numeşte ,,ummah”. Părăsirea lui ,,ummah” este cea mai grea problema pentru un musulman.

Diferenţele teologice dintre creştinism şi islamism sunt foarte mari, dar musulmanul poate trece peste ele (în ideea unei posibile convertiri la creştinism, teologia nu reprezintă pentru musulman decât 10%, restul ţinând de ,,ummah”). De fapt, musulmanul este musulman 90% datorita culturii si 10% datorita teologiei.



O întrebare care se ridică este: Au musulmanii şi creştinii acelaşi Dumnezeu, adică este Iahve Dumnezeul Bibliei acelaşi cu Alah Dumnezeul Coranului?

Voi răspunde cu o întrebare la această întrebare: Este Alah Dumnezeul musulmanilor Tatăl lui Isus Cristos? Nu, căci Alah nu are nici un Fiu, aceasta ar fi o blasfemie la adresa lui Alah, atunci este clar că Alah nu este totuna cu Dumnezeul Bibliei şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos (Efeseni 1:17) . De fapt strigătul: ,,Allahu akbar” – Dumnezeu este totdeauna Cel mai mare, demonstrează că cu Alah nu se poate intra într-o relaţie personală şi intimă ca între un fiu şi un Tată, căci pentru un musulman noţiuni ca ,,copil al lui Dumnezeu” sau ,,Tatăl nostru ceresc” sunt de neînţeles chiar blasfematoare.

Ce minunat Dumnezeu prezintă Biblia, un Dumnezeu care ne este Tată, care ne-a răscumpărat cu sângele scump al Fiului Său, care ne iubeşte şi doreşte să avem o relaţie de prietenie, o relaţie Tată-Fiu prin care putem spune ,,Abba, Tată” (Romani 8:15).

Dacă vrei să intri într-o relaţie de prietenie cu Dumnezeul şi Tatăl Domnului Isus Cristos, fă o rugăciune, poţi urma modelul următor:

Dumnezeule Sfânt, vin în prezenţa Ta aşa păcătos cum sunt, şi îţi mulţumesc că mi-ai dat viaţă şi că pot să mă rog Ţie, te rog iartă-mă de păcatele mele prin sângele vărsat de Isus Cristos Fiul Tău, în care nu am crezut, dar îmi dau seama pe baza profeţiilor făcute de sfinţii profeţii că El este Salvatorul trimis de tine, de aceea îl accept ca Fiu al Tău şi Domn şi Salvator toate realizate prin puterea Ta cea nespus de mare, măreşte-mi credinţa şi fă din mine un Fiu care să-ţi aducă cinste în orice moment al vieţii, îţi mulţumesc că te-am găsit Părinte veşnic, AMIN.



Text (informaţii) adunat şi corelat de Işfa Alin